Monthly Archives: Mai 2011

Unde a plecat copilul din mine?

Nici nu stiu cum sa incepe pentru ca nu am un inceput si o logica in ceea ce urmeaza sa spun.Logica mea demonstreaza pe zi ce trece ca e o adevarata controversa  si nu gasesc un culuar catre ceva concret. Cred ca acum ceva timp spuneam cam cat de mult imi doresc sa evadez din orasul meu mic si urat si sa ma duc departe de lumea aia limitata  , ca acum sa ajung sa tanjesc dupa dorul de casa . Am ajuns la concluzia ca nicaieri nu e mai bine ca acasa si oriunde te-ai duce si cu  oricine si orice ai incerca sa iti alini dorul de minunata CASA nu exista sentiment mai frumos ca atunci cand stii ca mai ai putin si ajungi acolo, unde mereu e cald si bine si te asteapta cineva cu bratele larg deschise , exaltand atata si atata bucurie. Sa stii ca te simti iubit neconditioanat si mai ales protejat.E poate ultima vacanta , e poate ultima data cand ma duc in vacanta la ai mei , sa ma simt cu adevarat copil , e poate ultima data atunci cand reusesc sa pot sta atata vreme langa cei dragi , sa ma simt din nou fata tatii sau fata mamii. E poate cel mai trist adevar!

Dupa aproape un an de Bucuresti raman doar cu cativa prieteni , unii mai buni , unii care poate nu isi merita „titlul” si cu gandul ca desi este un oras urat si morbid din care nu ai ce lua decat poate oboseala si amaraciunile celor din jur , totusi este frumos ca si arhitectura insa pacat de cei ce isi bat joc de ea.

Ca sa o iau intr-o ordine:

Caminul : cea de-a doua casa, locul unde te distrezi , plangi, mananci , supravetuiesti , afli povesti de viata , vezi cum este sa fii tolerant si inveti ca egosimul a fost doar ceva trecator.

Facultatea: Pe cat de mult o urasc, atat de mult o iubesc uneori. Locul unde mi-am facut cativa din prieteni, locul unde te simti invingator la propiu uneori , locul unde te bucuri si locul unde iti vine sa mori cateodata, locul unde iti intalnesti unii eroi.

Campusul : Jungla cotidiana. E locul unde nu m-as plictisi niciodata pentru ca la fiecare pas se iveste ocazia de a vedea si analiza pe ceilalti. Luat la olalta rezulta o capodopera!

Orasul : E unul din locurile unde este atata forfota incat te smulge si pe tine din amorteala. E un dute-vino continuu si e foarte dragut de vizitat . Are atatea si atatea zone impresionante care se pot duce la extreme din nefericire.

Metroul : Cel mai trist. Am observat ca aici gasesti cei mai tristi oameni, ce nimeni daca zambesti nu iti arunca macar o privire draguta, ca toti par a fi la fel fara a avea vreunul o identitate. E suparator sa gasesti in fiecare zi , in orice ora cele mai neprimitoare fete care isi afiseaza pe fata tot ce este mai greu , mai urat fara a da vreun semn de viata la propriu. Cel mai dragut este atunci cand venim de la facultate si ne prapadim de ras starnind interes celor din jur care  se uita ciudat de parca rasul cu pofta ar fi ceva impropriu.

Cum sa te detasezi de acasa atunci cand aici te imparti in mii de coltisoare incercand sa iti regasesti caldura alor tai? Imi pare asa de bine ca ajung din nou sa stau  cu mama. Mi-am dat seama ca mereu o sa ajungem la vorbele celor mai mari si ca niciodata nu o sa recunoastem ca da : acasa nicaieri nu va mai fi la fel cu locul unde ai crescut . Maturitatea e etapa la care ajungi in impas si dupa ce iti faci de cap putin cu ea , infantilitatea , puerilitatea erau cele mai bune prietene care s-au stins sau care mai sunt tinute in viata doar ce dei curajosi si puternici. Mai vreau sa o iau o data de la capat si mai vreau sa zic ca oricat ai invata sa traiesti printre straini o parte din tine va muri pentru totdeauna!

The end is not here:)

So…astazi s-a incheiat in mod oficial primul an de facultate !!! Cu surle si trambite anunt in mod oficial ca in sfarsit s-a terminat cu stresul presesiunii si ca gata am scris povestea inca nesfarsita( ca doar urmeaza sesiunea) . Cufacultatea asta uiti pana si de tine, parca ar fi copilasul tau …traiesti momentul , iti mananci nervii, te bucuri, ajugi la extaz , mai plangi , mai consolezi pe cineva . Nu stiu cum e pentru ceilalti insa acum , ajunsa in pragul „plecarii” chiar ma simt rupta in jumatate : aici e viata mea sociala, aici imi sunt prietenii, aici chiar am inceput sa ma simt ca acasa . Acasa acasa e familia si atat…si cativa prieteni inca fericiti si nerabdatori sa ma vada si atat , doar atat din nefericire! Aaa…si cateii mei care imi arunca sageti de fericire atunci cand ma vad sunt ceilalti copii. Sunt fericita sa zic ca am reusit sa realizez ceva si in acest an si ca nu a fost in zadar . Va iubesc pe toti !!!:)